Leading Change. Why Transformation Efforts Fail / John Kotter, HBR 2007
“Cercul moral trebuie sa fie mai strîmt, mai aproape de sine.” Asta am auzit week-end-ul trecut, de la un trainer care ne-a prezentat, pe repede-nainte, un workshop de două ore despre managementul schimbării. Mi-a plăcut trainerul, sînt puțini care să vorbească în fața unor corporatiști despre etică, valori personale și colective, sau poate sînt mai mulți, dar nu i-am auzit eu.
Schimbare. Aceeași poveste ca pînă acum: care este factorul motivator pentru a face o schimbare în viața ta, în ce direcție o faci, dacă reușești să o faci, și care sînt consecințele ei? O discuție recentă m-a frapat din nou. O fată a slăbit foarte mult. Tocmai se despărțise de iubitul ei, iar noul iubit avea standarde diferite, așa că ea a slăbit foarte mult, pentru a intra în grațiile noului partener. Se pare că procesul a fost foarte ușor, motivația a fost atît de mare încît nimic nu îi putea sta în cale. A reușit în două săptămîni ceea ce nu reușise în doi ani de chinuri alimentare. Se pare că vechiul iubit nu îi conferea aceeași motivație. Nu sîntem în stare să facem ceva cu partenerul actual, trebuie să-l schimbăm pentru a schimba radical felul în care arătăm, de exemplu. De ce oare? Ceea ce pare imposibil acum devine foarte simplu dacă renunțăm la un om care, aparent, ne ține pe loc. Dar, e simplu să renunți, și să să îți induci astfel un factor motivator. De ce nu acceptăm provocarea de a ne schimba pentru actualul partener? E mai greu, dar tocmai în asta constă provocarea, nu?
Păi, pentru a răspunde la toate aceste întrebări, gîndurile mele m-au împins către un alt training, cu un psiholog de data asta, care ne-a expus coping-urile de stres, precum și un ghid scurt de utilizare a lor. Un coping este o acțiune, un răspuns la o situație care tocmai ne-a generat un stres. Să luăm un exemplu: să zicem că suferi din dragoste. Hai să enumerăm reacțiile (coping-urile) posibile pe care le poți avea, conștient sau inconștient, la această situație nemaiîntîlnită…
Negare – “Nu, nu sufăr!” Asta ar fi negarea directă a situației, dar e greu să te păcălești în halul acesta. Așa că extrapolezi către alte aspecte ale vieții tale pe care e mai ușor să le negi: nu mai contează, nu am fost în stare, nu era iubirea de care aveam nevoie… E un fel de a băga capul în nisip, o abandonare clasică…
Raționalizare – Asta faci atunci cînd faci o analiză a situației, ceea ce a mers bine, ceea ce a mers rău, cauți motivele adînci ale suferinței tale, găsești explicații. De data asta nu îți spui doar că nu era iubirea de care aveai nevoie, dar îți și inventezi exlicații pentru această negare… E un fel științific de a te minți…
Resemnificare – Aici ar trebui să schimbi sensul suferinței tale, că de fapt e o pedeapsă, sau o plată, sau o rană în curs de vindecare, sau o inconveniență, un mic deranj de cîteva zile sau luni… E un fel de a te minți frumos…
Religie – Poți să spui că “bătrînul” e de vină, sau că suferința ta este de fapt o cale de mîntuire… Ai scăpat ușor, vei ajunge în rai și vei fi fericit, acolo…
Umor – Cum ai putea să faci mișto de durerea ta? Acest coping e mai greu de aplicat aici, dar poate ești genul care face farse persoanei din cauza căreia suferi, sau îi faci cadouri cu subînțeles… Subtilități gratuite…
Acceptare – adică ierți, aștepți, te lupți pentru iubirea ta?… Inacceptabil…
Dezangajare – Te piși pe tot ce s-a întîmplat, renunți, te combini repede cu altcineva, nu contează consecințele… Un alt model de abandonare clasică…
Mobilizare rețea de suport – Vorbești, vorbești, vorbești, ceri sfaturi de la prieteni, de la persoane autoarizate să dea sfaturi, apelezi la terapie… Arunci responsabilitatea pe alții…
Este clar că e nevoie de o schimbare atunci cînd te confrunți cu un factor de stres, o suferință din dragoste, să zicem. Așa că hai să revenim la ceea ce am auzit de la trainerul nostru specializat în managementul schimbării: cercul moral trebuie să fie mai strîmt, mai aproape de sine. El este foarte larg, nu e clar care e ierarhia valorilor cu care lucrezi în viață, de aceea trebuie s-o strîmtezi cît mai mult. Oamenii nu mai au dileme de genul bine-rău, paradoxul este de fapt că trebuie să alegi între rău şi rău.
E greu să faci în fiecare zi excepție de la valorile tale, chiar dacă îții găsești o explicație, de fiecare dată. Ar trebui să ai toleranță 0 față de valori. Altfel, valorile personale se erodează. Ajungi astfel să nu mai recunoști nici valorile colective, riști să fii eliminat sau să îi elimini tu pe alții, prin excludere sau abandonare.
O suferință nu se poate rezolva cu răspunsuri automate, ca atunci cînd răspunzi la întrebarea cît fac 2×2. Trebuie să faci un efort pentru a răspunde, chiar dacă pare disproporționat cu exercițiul, din moment ce îl poți rezolva repede și eficient, prin renunțare. Problema e că renunțarea ar putea să producă alte întrebări, alte exerciții, la fel de grele, iar cînd ai în fiecare zi astfel de exerciții grele, la care nu se pot aplica automatisme, obosești. E o sursă de schimbare pe care nu îți dai seama că o ai.
Poate e normal să alegi calea cea mai ușoară, din teamă, frică de neprevăut. Cea mai sigură cale de succes, de siguranță, de bine – era repetarea trecutului. Viitorul nu prea mai vrea să fie prevăzut. Ceea ce îți recomand însă este că ar trebui să-ți frică să stai pe loc, să nu faci nimic. Pentru că realitatea nu stă pe loc. Există riscul să dispărem, dacă stăm pe loc.
E clar că oamenii nu se schimbă din poziții de securitate. Dacă ai găsit un loc călduț, nu vrei să renunți la el. Dar măcar ochii lasă-i deschiși: de unde vin mesajele care îți vin, care e valoarea lor, ce ar trebui să faci cu ele?
Am citit articolul lui Kotter, pe care trainerul ni l-a recomandat. E public, se poate găsi aici. În mare, se descriu fazele schimbării: dezgheț -> schimbare -> îngheț.
- Dezgheț. Ești imobilă, ești liniștită. Dacă îți spun că trebuie să faci ceva, altceva decît faci acum, îți secătuiesc energia, îți induc anxietate, astfel că te agăți și mai tare de realitate, chiar dacă nu e bună, pentru că nu înțelegi alta. Ar trebui deci să pot pune o ancoră într-un viitor dezirabil. Îmi doresc atît de mult să pot face asta…
- Schimbare – nu ți-o pot planifica, oricît mi-aș dori, pentru că e mai mult experimentare. Lasă loc pentru încercare şi eroare! Cea mai mare eroare e să crezi că nu vor fi erori…
- Reîngheț – faza care cimentează. E important cînd pui ciment. Să nu îți dai seama prea tîrziu că ai pus cimentul prea devreme. Poate că ai pus deja ciment, poate că ești deja într-un îngheț care face punctul 1 imposibil.
E natural şi legitim să ai îndoieli. Trebuie doar să fii sincer, cu tine, cu toată lumea. Degeaba ai îndoieli pe care le reprimi. Dacă ai o viziune pe care ți-o faci singur, începi să ții la ea. Va fi întotdeauna alta fața de viziunea celuilalt. De aceea viziunea și cercul valorilor trebuie construite împreună, întotdeauna împreună cu cel pe care îl iubești.