Arta de a fi / Erich Fromm, Ed. Trei 2013
De ceva vreme, am doi prieteni foarte buni: duşul şi espressorul de cafea. Din punctul meu de vedere, duşul ar trebui să fie un cuvînt de gen feminin, fiind furnizor de mîngîieri necondiționate, chiar dacă doar de sus în jos. Espressorul îmi asigură în fiecare zi tabietul conex lecturilor. Atît duşul cît şi espressorul îmi oferă companie într-o singurătate care îmi relevă diferența majoră între a avea şi a fi, între posesie – iluzia unei stări de fericire, şi activitate continuă, a face întotdeauna ceea ce simți cu adevărat – drumul spre dobîndire şi devenire. Singurătatea nu este doar o stare dată de lipsa persoanei pe care o iubesc, sau de vreo neregăsire în oamenii din jur, ci şi de lipsa de modele. Unii îmi spun că nu fac nimic pentru a le găsi, fără să ştie ce şi cît şi cum citesc, pe cine urmăresc sau în ce îmi investesc energia, experiențele şi gîndurile. Au dreptate însă, într-o anumită măsură: lipsa persoanei pe care o iubesc şi neregăsirea în oamenii din jur fac din drumul devenirii un drum imposibil de parcurs. Deocamdată acest drum (al devenirii a ceea ce aș putea fi) îmi este doar sugerat, îl pot cartografia, îl pot desena cu linii mai subțiri sau mai groase, cu semne specifice trecerii unor granițe sau a unor zone mai uşor sau mai greu accesibile. Încerc în fiecare zi să exist, încerc atît de des să ființez încît există riscul unei des-ființări.
Între două duşuri şi savurînd un espresso jenant de lung, am citit pe nerăsuflate „Arta de a fi” a lui Fromm. El e cunoscut pentru „A avea sau a fi?”, o carte care se pare că face diferența pe care şi singurătatea mea o face acum. Cîteva capitole au fost omise, dar ele au fost puse laolaltă într-o altă carte, „Arta de a fi”, iar eu voi scrie aici ce am înțeles din fiecare capitol recuperat în acest fel:
- Despre arta de a fi
Impulsul omului de a trăi este acolo, are un caracter biologic, odată cu naşterea lui. Întrebarea nu se referă niciodată la dorința de a trăi, ci la cum vrem să ne trăim viața. „Unii vor spune că își doresc iubire, alții vor alege puterea, alții siguranța, alții plăcerea şi confortul, alții faima” (p.18). După o separare a nevoilor umane în subiective şi obiective, în nevoi a căror satisfacere dăunează şi cele a căror satisfacere fac bine unei ființe umane, Fromm aproape că ajunge la răspunsul eternei întrebări – care este sensul vieții – spunînd: „să devii pe deplin ceea ce eşti în mod potențial”. Dar cum poți afla ceea ce poți fi/deveni? Ai putea să îți cauți modele, să citeşti, să îi vizitezi pe marii maeştri. Poate fi aici încă un mare paradox al cunoaşterii de sine: ai nevoie de un maestru care să-ți spună că nu ai nevoie de el, că doar tu ştii ceea ce este mai bine pentru tine. E foarte greu însă să găseşti un astfel de ghid.
- Marea impostură
De aceea, oamenii se împart în două: naivii care cred că vor reuşi singuri, printre care mă număr şi eu, şi naivii care cred că pot găsi ghidajul la alții, cei care urmează sfaturi directe sau induse fără să se gîndească la consecințele pe termen lung, avînd în vedere maximizarea confortului pe termen scurt. Ca şi produsele din piață a căror valoare este coruptă prin publicitate, toate aceste sfaturi luate ca atare şi puse în practică sînt un fel de „mărfuri spirituale” (p.34), oferite de cele mai multe ori de oameni bine intenționați, dar sub formă de „bufet suedez” (p.36), pe care ajungi să le consumi ca pe nişte filme de mîna a doua, care îți oferă calea scurtă spre fericire, acționînd doar pe simptom, şi de care devii dependent, deoarece această fericire este ea însăşi scurtă – pentru că anihilează eforturile tale de a afla ceea ce eşti în mod potențial, o devenire care are nevoie de multă răbdare.
- Trivialitățile
Probabil că oamenii, pentru a atinge mai repede scopul final de regăsire de sine, au nevoie de a vorbi altora despre ei înşişi, şi acceptă, la schimb, să asculte vorbăria altora, tot despre ei înşişi. Necazul este că acest schimb transformă cuvintele tot în mărfuri, banalizîndu-le sensul, dialogul fiind de fapt două monologuri, două oferte care nu îşi găsesc cererea, aşa că o creează, două gadget-uri spirituale, utile doar pentru afirmare, pentru avizarea apartenenței la o rețea, pentru iluzia evitării singurătății. Pentru ca schimbul să funcționeze trebuie să acceptăm să fim triviali și convenționali. E nevoie de prea mult curaj pentru a nu ne minți, pentru a fi noi înşine în fața celorlalți.
- „Fără efort, fără durere”
Ai nevoie de atît de puțin pentru a trăi confortabil, ai la îndemînă atîtea lucruri care parcă ți se cuvineau; de ce ai face vreun efort să cauți esența, de ce ai accepta o suferință pentru a o desăvîrşi?
- „Antiautoritarismul”
Libertatea este cea care ne-a indus ideea că totul ni se cuvine. Ne satisfacem poftele, într-o transă caracterizată de pasivitate. Nu ne mai manifestăm voința, care presupune acțiune. Consumăm fericirea, nu o trăim. Răspundem „la întrebarea De ce nu? şi nu la întrebarea De ce?” (p.54).
- „Să vrei un singur lucru”
Gata, după radiografia din capitolele de mai sus, de-aici încolo Fromm face sugestii pentru pregătirea artei de a fi. Prima se referă la dedicare, la focus pe un lucru cu adevărat important pentru tine, la evitarea dispersării energiilor în mai multe direcții. Deşi iubirea ar părea că poate rezolva toate acestea, obstacolele de mai sus sînt mai puternice azi: transferul responsabilității propriilor decizii pe sfaturile altora, trivialitățile, ideea că „viața bună este viața lipsită de efort” (p.50) şi dreptul la satisfacerea imediată a poftelor.
- „Să fii treaz”
Adică să îți dai seama care este acel lucru cu adevărat important pentru tine, cel care te ține treaz. Fromm, ca orice psihanalist, ne aduce aminte că sîntem mai treji atunci cînd dormim. În timpul zilei nu sîntem decît semi-treji, alegem acea comoditate care, de fapt, ne oboseşte. Lispa activității care te ține „treaz” te oboseşte.
- Să fii conştient
Într-adevăr, e greu pentru mulți dintre noi să facem ceea ce simțim, pentru că asta înseamnă şi să simțim ceea ce facem, nu numai să fim martori la ceea ce facem. Asta înseamnă şi să ne asumăm revelațiile, să detectăm şi să ne recunoaştem sentimentele pe care le refulăm în numele unui confort de tip cafea instant. Şi, pentru a fi sincer cu ceilalți, trebuie mai întîi să fii sincer cu tine însuți.
- Să te concentrezi
„Nimic nu merită efortul de a se concentra asupra lui, pentru că niciun obiectiv nu este urmărit cu pasiune” (p.79). Am citit în alte parte cîteva argumente prin care se demonstrează că multi-tasking-ul este un semn de involuție, mai mult decît evoluție. O vacă face multe alte lucruri în timp ce rumegă pe o pajişte: alungă insectele dînd din coadă, are ochii larg deschişi pentru a păstra vigilență în fața potențialelor pericole. Animalele, în timpul actului reproductiv, sînt în acelaşi timp foarte atente la posibili prădători, la posibili masculi mai puternici care ar putea lua locul în actul respectiv sau la posibile femele mai apetisante. Un om, cînd face sex, poate acum să fumeze o țigară, să răspundă unui mesaj pe telefon şi să se şi uite la televizor. Pasiunea pare a fi o condiție esențială pentru a şti să fii.
- Să meditezi
Iată şi o activitate în care nu mă regăsesc. Meditația are ca efect ca „viața să devină complet transparentă prin conştientizare deplină” (p.87). Oare de ce cred eu cu atîta putere că văd totul prin şi în viața mea? De unde convingerea că natura iubirii mele îmi transparentizează viața? E clar că trebuie să meditez un pic pe această temă…
Mai sînt încă 7 capitole în „Arta de a fi”, vă las pe voi să le descoperiți. Mie tocmai mi s-a terminat cafeaua, şi simt o nevoie febrilă să intru iar în duş, o nevoie pe care trebuie să mi-o satisfac acum, fără întîrziere, doar mi se cuvine să fiu fericit, iar egoismul meu îmi spune că nu vă provoc un rău atît de mare dacă vă abandonez acum, chiar în mijlocul lecturii, pe care oricum o puteți gestiona şi singuri, chiar mai bine decît mine. Vă rog deci să-mi acordați puțin spațiu, să mă bucur de liniştea pe care mi-o oferă micile plăceri ale singurătății mele.